După ce am părăsit pinii și am
ajuns la fagi și stejari am găsit spânz. În țara noastră întâlnim două tipuri
de spânz; spânzul verde – Helleborus odorus, care crește în sudul țării, prin
pădurile de câmpie și spânzul comun – Helleborus purpurascens, căruia îi plac
pădurile mai înalte, dar nu urcă în pădurile cu sol acid al coniferelor. De asemenea,
știm că solul e calcaros acolo unde crește spânzul comun.
Deși se numesc licheni de prun –
Everina prunastri, aceștia se dezvoltă atât pe foioase cât și pe molizi și pini.
Coborând de pe dealul Dumbrăvii,
în vale, am găsit urechiușe, ceșcute sau cum le mai numesc
străinii pocalele de rubin ale piticilor – Sarcoscypha coccinea.
Apar primăvara în grupuri mari pe crengi căzute și acoperite de
frunze și humus sau rădăcini. Încă mai sunt dispute între cunoscători dacă sunt sau nu comestibile. Așa că le lăsăm în pace. Oricum se spune că nu este interes
culinar pentru ele, deoarece nu au gust specific.
Pe
o vale, pe unde nu se încumetă nimeni, J doar
noi, am găsit captalan înflorit crescut într-un ”cimitir clandestin” de ovine.
