Într-o zi , împreună cu echipa mea de încredere am pornit la drum să vedem o peșteră.
Nu contează numele pentru că nu prezintă interes pentru ”public” deoarece e greu accesibilă – trebuie să fii apt de: mersul piticului, târâș pe orizontală, ”târâș pe verticală”, etc. Și mai trebuie un minim de echipament pentru speologie și un ghid.
Bineînțeles că nu știam cu exactitate unde este situată și
ne-am folosit fiecare sursele de orientare din dotare, care mai nou se află în
telefoane.
Și după o mică plimbare prin pădure am gasit-o.
 |
| Prima intrare și cea mai „la vedere”. |
Apoi am urcat pe o potecuță puțin mai sus, unde am dat de o nouă intrare unde am văzut zburând un liliac, deranjat de prezența noastră.
Problema a fost că noi am pornit să vedem o peșteră pentru oameni nu pentru pitici care caută comori și nestemate în cotloanele adânci și întunecate ale pământului. Lanterne am avut, vorba aia... atâta știam și noi că nu este amenajată pentru turiști de categoria ”light” și că vom avea nevoie. Ce nu am avut noi? Cască de protecție, salopete și cizme de cauciuc, pentru că există porțiuni cu umezeală pe pereți și galerii inundate. A și ne-a mai lipsit colivia cu canar.
Așa că am încercat puțin intrarea, strecurându-ne ”piticește„ și am explorat atât cât ne-a permis echipamentul din dotare (ca să nu spun vitejia ☺). Am extras din peșteră următoarele cadre.
Nu am înaintat mult în peșteră așa că nu am văzut lilieci, în schimb am ”capturat” un păianjen și o molie.
 |
| Scoliopteryx libatrix Nesticus cellulanus |
Se înțelege că la ieșire am adunat pe coate și genunchi câteva ”eșantioane de minerale”, adică noroi.
De la început se poate observa și deduce că peștera este labirintică și există pericol real de rătăcire pentru cei care nu sunt ”speologi” și nu merg cu ghid sau cu orientarea în spațiu, la ei, și nu doar în telefon. Dar se spune că peștera este spectaculoasă dacă ai echipament și curaj să mergi până la capăt.
Interesant e sentimentul care simți că te cuprinde cu cât te adâncești în adâncul întunecat și neexplorat al pământului și al sufletului deopotrivă . Acea claustrofobie de a sta singur ”suspendat” în necunoscut, doar tu cu tine, ”rupt” de lumea cea exterioară și ”luminată”.
Stând așa, ”în întuneric” doar cu gândurile noastre , vom descoperi, sau vom redescoperi adevăratele noastre gânduri și căi de a ieși din impas. Doar trebuie din când în când să stăm singuri cu gândurile noastre – nu cele împrumutate sau implantate din diverse surse din ”social și media”.
A... stați că, vorbeam de meditație... Știți, în întuneric, din cauza umbrelor create de sursa de lumină e greu să delimitezi iluzia de realitate.
De aceea e bine să verificăm orice informație din mai multe surse... Știți cum zic?
Acum știm...
restul...
vine din interior...